Principalele tendințe din agribusiness în 2023 (continuare)

(continuare)

1. Extinderea rapidă a agriculturii sustenabile și a celei regenerative

Cei care nu sunt familiarizați cu această industrie cred că agricultura este statică, depășită. Da, agricultura are rădăcini și tradiții vechi, chiar de milenii. Nici agricultura regenerativă nu este vreo practică nouă, fiind utilizată până nu prea demult în istoria umanității dar, de circa doua decenii, a fost re-descoperită brusc și crește din nou în popularitate. În ultimii ani agricultura și toate sectoarele și sub sectoarele sale au devenit un domeniu de aplicare pe scară largă a inovațiilor și dezvoltărilor tehnologice de vârf. Întrebarea, atât a fermierilor cât și a dezvoltatorilor de tehnologii, este: “cum să facem să hrănim lumea într-o manieră care să ne asigure că avem resursele disponibile pentru a o face continuu?”

Seth Olson, consultant DLL, afirmă “….ne așteptăm că tranziția către sisteme alimentare sustenabile se va accelera în 2023.”

Majoritatea prognozelor prevăd creșterea investițiilor în proiecte sustenabile. Asta nu înseamnă că lucrurile merg bine. Specialiștii Băncii Mondiale susțin că pentru a atinge țintele din toate cele 17 Obiective de Dezvoltare Sustenabilă la nivel mondial, incluzând cele referitoare la eliminarea foametei, a sărăciei și reducerea inegalităților, până în anul 2030, ar fi necesare investiții de 4 mii de miliarde de dolari pe an. La ora actuală lipsesc între 2 și 3 mii de miliarde din aceste investiții anual. Din care cea mai mare parte de la obiectivele legate de agricultură, apă si schimbări climatice.

Conform ONU, adaptarea la schimbările climatice a fost, până acum, “uluitor de subfinanțată”. Anumite semnale de schimbare exista dar, din pacate, prea puține și prea mici: PepsiCo a anunțat recent emiterea de “obligațiuni verzi” cu o durată de 10 ani, în valoare de 1,4 miliarde dolari SUA pentru a finanța Proiecte Verzi, iar Departamentul Agriculturii din SUA intenționează să investească 2,8 miliarde de dolari SUA in 70 de proiecte selectate în cadrul unui plan de Parteneriat pentru produse “climate-smart”.

Agricultura regenerativă

Agricultura regenerativă este agricultura în care sistemele naturale sunt valorificate pentru a reface conținutul de carbon degradat din sol și de a transforma terenurile agricole din surse de gaze de seră în rezervoare de carbon în sol.

În 2020 rețeaua de magazine americană “Whole Foods” a anunțat că, “agricultura regenerativă, va deveni principalul trend in viitor.”

Specialiștii consideră că prin agricultura regenerativă se vor obține și alte beneficii: creșterea fertilității solului va duce la randamente mai mari la culturi, va crește rezistența la dăunători, uscăciune sau inundații, la reducerea riscurilor pentru fermieri. Aceasta va însemna și reducerea costurilor cu input-uri, adică îngrășămintele sintetice, pesticide și alte substanțe chimice, cu efecte benefice asupra profitabilității. Este, practic, o soluție de câștig triplu pentru consumatori, fermieri și refacerea solurilor degradate.

Am reținut câteva exemple de agricultură regenerativă care credem că merită menționate:

  • a) rewilding – nu prea există o traducere în limba româna încă dar, dincolo de traduceri, “re-sălbăticirea”, să-i zicem, înseamnă a “re-aduce” (o suprafață de pământ) la starea sa naturală, necultivată”;
  • b)agricultura verticală (sau agricultura în mediu controlat). Evoluția explozivă a acestei tendințe în 2023, reflectă preocuparea pentru creșterea cererii de alimente în condiții de sustenabilitate. Cantități mai mari de produse pot fi obținute pe suprafețe mici, iar amplasarea lor în zone urbane face ca și costurile cu transportul sa fie reduse substanțial. Utilizarea apei este extrem de eficientă deoarece, sistemele inteligente de control, fac ca doar cantitățile de apă strict necesare să fie utilizate, orice rămășițe fiind depozitate pentru re-utilizare;
  • c) încorporarea de culturi diverse este o altă practică modernă de agricultură regenerativă, care înlocuiește metoda tradițională a monoculturii.

Autor: Leontin Dinulescu

Partea I: 2023: Anul tehnologiilor noi în agribusiness și al finanțării acestora


Comentariile sunt închise