Ahold Delhaize, câștiguri de jumătate de miliard de euro din afaceri cu reclame online
Retailerul Ahold Delhaize, care deține lanțul de magazine Mega Image în România, a înregistrat un câștig impresionant de 500 de milioane de euro din vânzarea de reclame pe site-urile supermarketurilor sale și din monetizarea informațiilor despre consumatori.
Această performanță plasează compania la aproape jumătatea obiectivului său de a genera un miliard de euro din activități precum vânzarea de reclame și monetizarea datelor cumpărătorilor.
Potrivit Reuters, Frans Muller, directorul general al grupului Ahold Delhaize, a subliniat faptul că veniturile obținute din publicitate sunt folosite pentru a menține prețurile alimentelor la un nivel scăzut, având în vedere inflația persistentă din Europa și Statele Unite ale Americii.
“Ceea ce obținem din veniturile media, reinvestim în afacerea noastră. Trebuie să colaborăm foarte strâns – industria de retail și producția – pentru a menține costurile la un nivel redus”, a declarat Muller.
Cu toate acestea, oficialul nu a dezvăluit suma pe care o câștigă grupul atunci când un client dă click pe un produs sau pe un banner sponsorizat.
În ultima perioadă, mai mulți retaileri au urmat exemplul gigantului Amazon și al companiei Walmart și s-au orientat către exploatarea acestei noi metode de a obține venituri din “comercializarea-media”. De exemplu, Carrefour a lansat platforma de publicitate digitală Carrefour Links în colaborare cu Liveramp, oferind astfel agențiilor de publicitate posibilitatea de a desfășura campanii de activare online bazate pe date reale de achiziție și de a măsura impactul exact al acestor investiții media.
Sursă: Forbes
Editor: Daniel Goci
Comentariile sunt închise