BNR: Rata anuală a inflaţiei va continua să scadă
Rata anuală a inflației va continua să scadă în următoarele luni, potrivit actualelor evaluări, în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu (mai 2023), în principal sub influența efectelor de bază și a corecțiilor descendente consemnate în trimestrele precedente de cotațiile unor mărfuri, arată Banca Națională a României (BNR).
Potrivit BNR, există incertitudini și riscuri crescute asociate conduitei politicii fiscale și celei de venituri, dat fiind caracteristicile execuției bugetare din primele cinci luni ale anului, precum și majorările salariale recente sau potențiale din sectorul public, dar și măsurile fiscal-bugetare ce ar putea fi implementate în vederea continuării consolidării bugetare conform angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv.
În același timp, conform unui comunicat emis de banca centrală, războiul din Ucraina și sancțiunile asociate continuă să genereze incertitudini și riscuri semnificative cu privire la perspectiva activității economice, implicit la evoluția pe termen mediu a inflației. De asemenea, absorbția fondurilor europene, în special a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și praguri stricte în implementarea proiectelor. Aceasta este esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea impactului contracționist al șocurilor pe partea ofertei, amplificat și de înăsprirea condițiilor economice și financiare la nivel internațional.
Deciziile de politică monetară ale Federal Reserve (Fed) și Băncii Centrale Europene (BCE), precum și atitudinea băncilor centrale din regiune, rămân relevante. Acestea au impact asupra evoluției economiei și inflației pe termen mediu.
Sursă: Forbes
Editor: Daniel Goci
Comentariile sunt închise