PENNY ajunge la o rețea de 350 de magazine în România
PENNY, unul dintre cei mai activi retaileri din România, își extinde rețeaua cu un nou magazin în Călărași și ajunge la 350 de unități în total, la nivel național.
Noul magazin PENNY este al patrulea inaugurat în acest oraș și este situat pe Bulevardul Republicii, nr. 1B-1C. Are o suprafață de vânzare de 831.30 mp și își va întâmpina clienții după următorul program de funcționare:
• luni – sâmbătă, între 07:00 – 22:00
• duminică, între 08:00 – 21:00.
Clienții care vor vizita magazinul PENNY din Călărași se vor bucura de un design modern și accesibil. Acesta reflectă evoluția strategică a retailerului PENNY în România și pune accent pe crearea unei experiențe cât mai plăcute pentru clienți și pe dezvoltarea portofoliului de produse 3RO (produse cu ingredientul principal din România, procesate și ambalate în țară).
Expansiunea este unul dintre pilonii principali ce stau la baza strategiei companiei. În perioada 2021-2029, PENNY și-a propus să investească cel puțin un milard de euro pentru extinderea rețelei până la un total de 619 magazine și 6 centre logistice. Anul acesta, compania vizează deschiderea a 35-40 de magazine noi în țară.
Designul magazinelor PENNY. este primitor, iar sesiunea de cumpărături pentru clienți este îmbunătățită datorită zonei extinse pentru produse proaspete, mărci proprii conform preferintelor clienților români, dar și datorită semnalizării mai vizibile a promoțiilor și a categoriilor principale de alimente. În plus, magazinele PENNY oferă soluții simple, adaptate stilului de viață alert, precum produsele ready to eat, dar și cele semipreparate, refrigerate sau congelate.
PENNY Punct reprezintă evoluția strategică a Penny Market în România și este structurată în șapte piloni cheie: experiență îmbunătățită în magazine, expansiune, produse românești, oameni, digitalizare, sustenabilitate și comunicare integrată.
Comentariile sunt închise