Îngrășămintele agricole, sursă de poluare cu microplastice în sol
Rezultatele unui experiment de durată desfășurat în Regatul Unit arată că îngrășămintele agricole constituie o sursă semnificativă de poluare cu microplastice în solul agricol, iar această problemă a cunoscut o creștere alarmantă în ultimii 50 de ani.
Un studiu condus de Samuel Cusworth de la Universitatea Lancaster din Marea Britanie și echipa sa a analizat mostre de sol colectate și arhivate la Rothamsted Research în cadrul unui experiment desfășurat încă din 1843. Aceste mostre au fost colectate din trei grupuri distincte: soluri care nu au primit îngrășăminte, soluri tratate cu îngrășăminte organice precum gunoiul sau compostul organic, și soluri tratate cu îngrășăminte convenționale.
În mostrele colectate înainte de 1966, cercetătorii au identificat puține sau chiar deloc urme de microplastice. În contrast, mostrele din ultimii 50 de ani au relevat o creștere semnificativă a concentrațiilor de microplastice în toate cele trei grupuri, indicând contaminarea solurilor chiar și în absența îngrășămintelor. In plus, solurile tratate cu îngrășăminte organice sau anorganice conțineau cantități mai mari de microplastice, subliniind contribuția semnificativă a îngrășămintelor la poluarea solului.
Alte cercetări recente au indicat că microplasticele sunt filtrate din apele uzate și concentrate în nămolul de canalizare, care este ulterior vândut ca îngrășământ agricol. Se estimează că între 31.000 și 42.000 de tone de microplastice ar putea fi aplicate anual pe solurile agricole din Europa.
Impactul microplasticelor asupra solului este alarmant, afectând proprietățile fizice, chimice și microbiologice ale acestuia, cu consecințe directe asupra fertilității și producției de culturi. Cercetătorii avertizează că rădăcinile culturilor precum salata și grâul pot absorbi microplasticele din sol și apă, transferându-le apoi în părțile comestibile ale plantelor.
Editat: Cătălin Trifu
Sursa: New Scientist UK
Comentariile sunt închise