Fermierii din Bulgaria exportă paie în țările arabe

Producătorii de cereale din Bulgaria au găsit o modalitate ingenioasă de a valorifica resturile vegetale rezultate din recolte. Paiele sunt transformate într-o sursă suplimentară de venituri, fiind utilizate ca combustibil alternativ sau ca hrană și așternut pentru animale.

Mai mult decât atât, bulgarii reușesc să exporte aceste resturi vegetale în țările arabe, unde sunt folosite ca furaje pentru cămile și vaci.

În contextul prețurilor mici de pe piața cerealelor, producătorii caută să obțină cât mai mult din recoltele lor. În loc să fie aruncate, paiele pot aduce venituri suplimentare atunci când sunt utilizate în diverse scopuri, inclusiv ca sursă de combustibil alternativ.

“Pentru noi, paiele sunt un deșeu extrem de valoros care are multiple utilizări în Bulgaria”, a explicat Andrei Machuganov, un producător de cereale din regiunea Loveshka, pentru Agri.bg.

Una dintre principalele utilizări ale paielor, a explicat fermierul, constă în transformarea lor în biomasă pentru producerea de energie. Companiile mari din Bulgaria, precum “Agropolychem”, precum și diverse întreprinderi producătoare de bioetanol și centrale termice, folosesc paiele ca sursă de combustibil alternativ pentru producerea de energie, datorită faptului că reprezintă o sursă regenerabilă de energie.

Acest produs natural este ușor de obținut și poate reduce dependența de combustibilii tradiționali, inclusiv de gazul natural. În plus, paiele reprezintă o sursă de fibre extrem de importantă pentru toate rumegătoarele și sunt cea mai ieftină cultură furajeră.

“Întreprinderea noastră, care procesează între 30.000 și 50.000 de tone de paie pe an, reușește să le vândă ca furaj pentru cămile și vaci în lumea arabă”, a spus Machuganov. Exportul se realizează atât sub formă de baloți, cât și sub formă de peleți.

Pe lângă beneficiile pe care le aduc în hrana animalelor, paiele au și alte avantaje pentru crescători. Acestea sunt folosite în fermele de vaci, pentru cai și în fermele de păsări ca așternut alternativ la rumeguș.

Cu toate acestea, în Bulgaria există încă provocări legate de utilizarea paielelor ca resursă. Metodele de colectare, depozitare și prelucrare a paielor sunt încă învechite, iar costurile ridicate ale transportului pe distanțe lungi pot împiedica uneori fermierii să profite de această resursă în întregime.

Sursă – Agrointel –

Editor: Florin Niță


Comentariile sunt închise