Sistemele de irigare cu panouri fotovoltaice, în curând în România

Ministerul Agriculturii ia în calcul implementarea unor tehnologii noi pentru o mai bună gestionare a sistemul de irigații din România, în pas cu tendințele existente la nivel mondial.

S-a dus vremea soluțiilor energofage care presupun un consum mare de energie, a venit timpul ca fermierii să treacă la irigarea prin picurare sau să fie instalate panouri fotovoltaice pe canale pentru reducerea costurilor cu energia electrică. Iar până la urmă, nici nu este o noutate, pentru că sunt numeroase state în lume care le utilizează deja și încă cu rezultate pozitive.

Adrian Pintea

„Nu trebuie să inventăm noi roata, trebuie să vedem alții ce au făcut, în sensul de a se merge pe sisteme de udare prin picurare …(…) Avem în vedere și un proiect pilot, specialiștii vor merge în SUA să vadă cum funcționează sistemele de irigare cu panouri fotovoltaice, care permit ca energia să fie susținută, să spunem așa, solar, pentru a reduce din cheltuieli”, a declarat pentru FoodBiz Adrian Pintea, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Pintea recunoaște că punerea la punct a infrastructurii de irigații presupune și foarte mulți bani, în condițiile în care atât investițiile sunt mari, cât și cheltuielile.

Tocmai de aceea, dacă tot se investește, atunci ar fi bine ca soluțiile utilizate să fie moderne: „Este un lucru care trebuie neapărat făcut și în România”, atrage atenția Pintea

Circa 2,7 milioane hectare, pregătite pentru irigat, în 2023

În acest an, ANIF are în derulare investiții importante – undeva peste 51-56 de șantiere în desfășurare, care odată finalizate vor permite irigarea unor suprafețe de până la 2,7 milioane hectare, afirmă secretarul de stat Adrian Pintea.

Nici nu este mult până la urmă, dacă ținem cont de faptul că suprafețele declarate de către fermieri la APIA se apropie de 10 milioane de hectare.

De asemenea, în 2024, vor continua și lucrările la Canalul Siret-Bărăgan, o investiție așteptată cu un interes mare de către fermieri. Nu de alta, dar cel mai important avantaj este că ar asigura irigarea gravitaţională a 700.000 ha din Bărăgan, fără grupuri de pompare, adică fără costuri energetice. Ca să nu mai spunem că plusul de producție ar fi de 100 milioane euro, potrivit estimărilor.

De asemenea, canalul ar diminua riscurile unor inundaţii catastrofale în Lunca Siretului, așa cum s-a întâmplat în 2005 și 2010, deoarece ar prelua viiturile de pe Siret.

Senior Editor: Viorela Pitulice


 

CLS Budapesta

Comentariile sunt închise