Tomatele au ajuns iar fără preț
Așa cum s-a întâmplat și în alți ani, în această perioadă a anului, tomatele românești au început să ajungă iar la groapa de gunoi, în loc de tarabe sau de fabricile de procesare, din cauza supraofertei din piață.
Mulți legumicultori preferă nici să nu mai culeagă roșiile, pentru care primesc prețuri între 70 de bani/kg și 1,5 sau chiar 2 lei/kg, în general, în condițiile în care pentru a-și acoperi costurile ar fi nevoie de cel puțin 4 lei/kg, potrivit informațiilor din piață.
Mai trebuie spus că pe tarabe prețurile sunt cu mult mai mari, chiar și de câteva ori, ajungându-se și la peste 10 lei/kg. Producătorii spun că de vină ar fi programul Tomata, care a ajuns să fie accesat de peste 25.000 de legumicultori, atrași de subvenție.
Din păcate, diferențele între prețurile la producător și cel de pe tarabă sunt și la celelalte legume de sezon, de la castraveți, varză și până la vinete. Cum legumitorii nu-și vor scoate cheltuielile, mai mult ca sigur că în toamnă nu vor avea bani pentru Ciclul II de producție. Să vedem atunci ce roșii vom mai găsi pe piață.
Senior Editor, Viorela Pitulice
Comentariile sunt închise