Perioada de plafonare a adaosului comercial la alimente de bază, prelungită până la 30 septembrie 2025

Plafonarea adaosului comercial la alimente de bază va fi prelungită până la 30 septembrie 2025, conform unui proiect pregătit de Guvern, această măsură neavând un impact bugetar, după cum susține ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Oficialul de la Agricultură a inclus această prevedere, potrivit unor surse politice citate de Profit.ro, în proiectul legii de abilitare cu scopul de a prelungi măsura plafonării adaosului comercial la alimentele de bază.

Ministrul susține că plafonarea adaosului comercial nu are un impact bugetar, așa cum se întâmplă cu plafonarea preţurilor în energie, unde statul trabuie să compenseze diferenţa de preţ. În cazul alimentelor, se limitează doar marja de profit pe lanţul comercial.

Lista actuală a produselor cu adaosul comercial plafonat: pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi; lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT; brânză telemea de vacă vrac; iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame; făină albă de grâu “000” până la 1 kg; mălai pănâ la 1 kg; ouă de găină calibrul M; ulei de floarea-soarelui până la 2 l; carne proaspătă de pui; carne proaspătă porc (carne porc lucru, pulpă porc cu os şi fără os, spată de porc); legume proaspete vrac*- roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi; fructe proaspete vrac – mere roşii şi mere golden, prune, pere, struguri de masă; cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos până la 1 kg; smântână- 12% grăsime; unt până la 250 grame; magiun până la 350 grame.

Senior editor: Viorela Pitulice


 

Comentariile sunt închise