Retailul european, puternic afectat de scăderea consumului
Comerțul cu amănuntul este sectorul cel mai afectat din Europa de scăderea consumului, în condițiile în care costurile cresc, iar regulile de creditare devin tot mai stricte. Retailul depășește astfel industria și imobiliarele, potrivit celui mai recent raport privind dificultățile financiare ale companiilor, realizat de firma americană de consultanță Weil, Gotshal & Manges.
Autorii analizei arată că firmele din retail și bunuri de consum înregistrează pierderi, deoarece oamenii cumpără din ce în ce mai puțin, iar accesul la finanțare devine tot mai dificil. Ceea ce se întâmplă acum este cel mai ridicat nivel de dificultate financiară din sectorul de retail, de la criza financiară din 2009.
Evoluția este destul de rapidă, retailul urcând semnificativ în clasamentul celor mai afectate domenii în doar câteva luni, mai precis față de raportul publicat în luna aprilie.
Trebuie precizat și faptul că incertitudinile legate de tarifele vamale au afectat lanțurile de aprovizionare și exporturile, în special către SUA.
Retailul nu este, însă, singurul sector cu probleme. Nivelul general al dificultăților financiare în Europa a fost, în luna mai, la cea mai înaltă cotă din ultimele nouă luni, iar șapte din zece sectoare analizate au raportat o înrăutățire a condițiilor.
Dintre toate piețele europene, Germania rămâne, însă, de departe cea mai afectată.
În raport se mai arată că mediul economic din Europa este puternic influențat de incertitudinile geopolitice, tensiunile comerciale, conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu, dar și de instabilitatea piețelor financiare.
Autorii studiului atrag atenția că ceea ce se întâmplă cu retailul nu este singular, tot mai multe companii din Europa au dificultăți financiare, mult mai grave decât se așteptau economiștii la începutul anului.
Senior editor: Viorela Pitulice
Comentariile sunt închise