Aurel Tănase: Putem să reducem importurile, dacă nu să le și eliminăm!
Este foarte important în această perioadă să se lanseze programele de producție, de investiții, de asigurare resurse, de dirijat spre unde este nevoie.
Ministerul Agriculturii trebuie să prezinte programele publice astfel încât fermierii să opteze pentru structuri de specii, eșalonare de livrări, corelări de ce și cât trebuie.
Se vine după un an 2020 foarte greu, cu efecte dezastruoase în ce privește nivelul producției, costuri foarte mari și prețuri de valorificare mici.
Analizând istoricul se poate constata că nevoia de consum pentru roșii crește, iar prezența în piața în a doua parte a lunii iulie și mai ales august trebuie rezolvată.
Nu este admis ca prețurile de vânzare în principal în luna iunie să fie 0,8-1,2 lei /kg și să se ajungă în luna august la 5/6 lei/kg!
Se constată disfuncții în ceea ce privește profitul pe lanț, cel care muncește cel mai mult fiind producătorul, acesta caștigând cel mai puțin sau deloc.
Se impun câteva măsuri urgente.
– În primul rând trebuie să determinăm pe fiecare produs un standard de cost de la care pornind să se evalueze funcție de efort, risc, procente de adaos aplicat 5-10% la angrosist, maxim 30% la detailist.
– Sistemele de ambalare în special pentru piața urbană, pentru engross trebuie corectat în urgență. Nu este posibil ca toate legumele să circule în baxuri de banana. Acestea au facut și fac un mare rău prin infestarea cu boli si dăunători, baxurile fiind refolosite de 4-5 ori.
Prin aplicarea Sprijinului Cuplat la legume există posibilitate de intervenție stimuland producătorul, ținându-l aproape pentru a nu abandona activitatea.
În luna august se transmit la Comisia de Agricultură propunerile de sprijin pe fiecare categorie.
Sigur este nevoie de documentare, de date, de discuții pentru o apreciere corectă.
Pentru anul 2019 aplicarea a dus la totală nemulțumire.
Nu s-au acoperit costurile, la culturile în sere și solarii, la materiile prime pentru industrializare respective roșiile și castraveții nu s-au acoperit costurile. S-a motivat vechea guvernare ca nu a notificat în august.
Se impune dezvoltarea sectorului, aceasta presupune investiții, în sere, în solarii, în echipamente de irigat, mijloace mecanice etc.
În exercițiul 2024-2020 investitiile în spații protejate au fost nesemnificative. Dintre acestea, 90% s-au facut prin efort propriu, dar sumele sunt mici.
Dacă în 2019 au fost declarate la APIA 1420 ha spații protejate, suprafața anuală nou construită trebuie să fie de cca. 1000 ha/an, să se ajungă în 2027 la cca 8-10 mii ha.
De aici o preocupare susținută pentru identificarea surselor financiare și, sigur, o altă abordare în ceea ce privește ușurința la obținerea surselor de investitii, gândire profesională, care să raspundă la tipul de construcție.
Lucrurile nu sunt deloc simple.
Pe de o parte în MADR nu există o direcție, serviciu care să gândească politici pentru sector, căderea s-a produs an de an și încă se produce.
Întâlnirile de lucru, comunicarea lasă de dorit, sau mai bine zis nu există.
În atare condiții mersul haotic, necunoașterea realității, crează animozităti, neîncredere. Împreuna cu celelalte sectoare am inițiat un Apel în care am rugat spectrul politic să stabilim o strategie comună așa încât indiferent de cine conduce ministerul să se aplice Strategia acceptata.
Deocamdată nimeni nu vrea să audă!
Atragem atenția asupra greșelilor care se fac prin încurajarea importurilor.
România dispune de tot ce îi trebuie ca să diminuăm importurile, dacă nu să le și eliminăm.
Planificarea, corelarea factorilor, politici publice afișate din timp, corectate dacă se impune și situația se schimbă.
Oare de când putem vorbi de profesionalism, de seriozitate, de responsabilitate?
Autor: Aurel Tănase, Director General, Organizația Interprofesională Națională Prodcom Legume – Fructe
vezi și…
Comentariile sunt închise