Cercetarea în folosul producătorilor pentru agricultură sustenabilă
Prin numeroasele proiecte de cercetare, USAMVB a reușit să dovedească faptul că cercetarea este soluția care poate rezolva și eficientiza activitatea de producție, iar premiile și brevetele obținute de cadrele didactice de-a lungul timpului vin în susținerea activității de cercetare.
Plecând de la aceste rezultate și înțelegând care sunt abordările, dar și amenințările la nivel mondial, precum și din dorința de a continua formarea unei resurse umane înalt calificate, activitate începută de înaintașii noștri în 1852, am creat Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare (HORTINVEST).
Centrul de Cercetare – HORTINVEST -, inaugurat pe 5 iunie 2014, își propune să devină un punct de referință în studiul calității produselor agroalimentare, permițând astfel abordarea unor noi tematici în domeniul agriculturii și industriei agroalimentare, menită să asigure diversificarea ofertei de servicii de cercetare performante și înalt calitative către unitățile economice de profil, contribuind la creșterea atractivității Universității în realizarea unor parteneriate strategice.
Dotat cu facilități similare standardelor europene care asigură abordarea multidisciplinară a tematicilor de studiu și totodată diminuează riscurile de poluare a mediului, centrul coordonează activitatea a 14 laboratoare specifice, dintre care și o seră-bloc de cercetare automatizată și cu funcții de autocontrol, precum și instrumente și echipamente de ultimă generație.
Autor: Prof. Univ. Dr. Răzvan Ionuț Teodorescu – Prorector, USAMV Bucuresti
vezi și…
Integrare și agricultură sustenabilă la Moara Domnească
Comentariile sunt închise