“Tomata” devine program de minimis pentru alte cinci legume

Programul Tomata, lansat de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, devine program de minimis pentru susținerea producției de legume în spații protejate. Pe lângă roșii, producătorii români vor primi bani și pentru castraveți, vinete, ardei, varză albă și roșie, suma maximă acordată urmând să fie de 2.000 euro pentru fiecare beneficiar, a anunțat ministrul Agriculturii Adrian Oros. Bugetul total al programului pentru 2021 este de 150 milioane de lei.

“Se acordă maxim 2.000 euro/1.000 mp/beneficiar/an. Sigur, avem un plafon de 150 milioane de lei. Dacă valoarea este depășită, cuantumul se reduce proporțional. Această sumă se repartizează în mod egal la toți beneficiarii eligibili. Schema se va derula prin APIA ca să fie mai ușor verificabilă și monitorizabilă, iar controalele se vor efectua în echipe mixte de către APIA și DAJ-uri”, a declarat ministrul Adrian Oros.

Extinderea programului are loc la cererea producătorilor cu care se poartă discuții pentru a se stabili prevederile viitorului act normativ, care ar putea să intre în vigoare în scurt timp.  Ministrul Agriculturii speră ca noul program să aibă mai mult succes, spre deosebire de Tomata, care nu a reușit să tempereze importurile de roșii.

“Am spus că programul Tomata care s-a derulat pe o perioadă de 4 ani nu va mai continua așa, am spus și care sunt motivele – sumele foarte mari care au fost alocate și efectul care nu a mai venit, faptul că a fost fraudat destul de grosolan, dar și că foarte mulți legumicultori au cerut ca programul să fie extins la legume în spații protejate, nu doar la o legumă, astfel încât legumicultorii să aibă posiblitatea să cultive legumele care sunt cerute pe piață”, a mai precizat Oros.


Citește și – MADR negociază noul program pentru legume în spații protejate


 

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim