Fermierii așteaptă recolte mari de grâu în acest an

Estimările pentru produția de grâu din acest an se ridică la circa 10 milioane de tone, respective până la 30 milioane tone de cereale, potrivit jucătorior din piață. Nicolae Sitaru, președintele Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR) și unul dintre cei mai cunoscuți fermieri de la noi, afirmă că există premise favorabile pentru că anul agricol 2021 să fie cu mult mai bun decât 2020, astfel încât fermierii să poată să-și revină financiar, după daunele imense produse de secetă de anul trecut. Mai rămâne fără doar și poate ca și vremea să fie de partea agricultorilor.

 “Dupa cum vedeți, pare că pentru anul 201 Dumnezeu a întors față către noi, avem un an care începe sub auspicii bune, un an care începe cu altă rezervă de apă în sol și cu alte speranțe pentru culturile înființate în toamnă lui 2020 și primăvară 2021. Sperăm că anul acesta pe mulți dintre noi pe care anul 2020 ne-a dezechilbrat  să ne echilibreze din punct de vedere financiar”, a declarat la Ziua Grâului Moldova 2021 Nicolae Sitaru.

ZIUA GRÂULUI MOLDOVA 2021, eveniment  organizat de APPR – Mândru că sunt fermier și Asociația Granarii, în data de 29 iunie 2021, a fost găzduită de Grupul de firme Panifcom. La eveniment au fost prezenți peste 400 de agricultori din zonă de Nord – Est și Sud- Est a țării.

Anterior, la începutul lunii iunie, a fost organizată si Ziua Grâului Bărăgan de către Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Ialomița și APPR. Participanții au putut vedea pe platformă înființată la ferma Telehuz din localitatea Marculesti (Ialomița), evoluția a 42 de soiuri de grâu, în condițiile folosirii ultimelor tehnologii din domeniu.


Citește și – Producţia de cereale din 2021, mai mare cu până la 60% 


 

Comentariile sunt închise