Studiu – 12 % dintre români aleg dietă fără carne

Reveal Marketing Research a realizat un studiu din care reiese că 25% dintre români obișnuiesc să postească miercurea și vinerea, în timp ce doar 1 din 10 români țin tot postul, iar 15% respectă ultima săptămână de post.

În ceea ce privește preferințele alimentare pe perioada postului în clasament se află mâncarea gătită, salatele de crudități și fructele, măslinele și pateul vegetal. În schimb lumea consumă foarte puțin quinoa, tofu și lapte vegetal.

Studiul a arătat că 12% dintre români aleg o dietă fără carne tot timpul anului. Aproximativ 27% dintre vegetarieni sunt din rândul tinerilor, mai exact cei între 18 și 24 de ani, fiind cei mai deschiși la noile trenduri alimentare, urmată de categoria persoanelor de peste 55 de ani unde procentul este de 30%, însă în cazul acestora alegerile alimentare sunt ghidate de recomandările de menținere a unui stil de viață sănătos.

Motivația invocată de persoanele care aleg să nu consume produse de proveniență animală este reprezentată de efectele pozitive ale acestei diete asupra sănătății, 50% susțin acest aspect. În masură mai mică se motivează prin susținerea drepturilor animalelor, protejarea mediului sau faptul că nu le place gustul cărnii.

Studiul Reveal Marketing Research a fost efectuat online, în perioada 04-07.04.2022, pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, din mediul urban și rural, pe un eșantion de 1008 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.

Sursa: Reveal

Editor – Irina Bogdan


ÎNSCRIE-TE ACUM!

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim