Grupul Safir bugetează investiții de 9 mil. de euro în 2023

Safir, companie cu capital 100% românesc înregistrează rezultate remarcabile în anul financiar 2022, încheindu-l cu o cifră de afaceri de 67 milioane de euro. Această performanță reprezintă o creștere semnificativă de 29% în comparație cu rezultatele înregistrate în anul precedent.

Unul dintre factorii cheie care au contribuit la această creștere a fost investiția considerabilă realizată de companie în dezvoltare. Anul trecut, Grupul Safir a alocat peste 2 milioane de euro pentru dezvoltare, iar pentru anul în curs bugetul destinat creșterii volumului de afaceri și susținerii investițiilor se ridică la peste 9 milioane de euro.

“Cresterea cifrei de afaceri se datorează dezvoltării rețelei comerciale de distribuție la nivel regional și național și diversificării portofoliului de clienți, pe de o parte, iar pe de altă parte creșterii distribuției pe plan național și a vânzărilor produsului Zdravăn Moldovenesc. Grupul de firme Safir devine în pas alert un jucător-cheie pe piața produselor din carne cu proveniență cunoscută, sănătoasă și de încredere”, a declarat George Safir.

Succesul continuu înregistrat de familia Safir vine într-un context extrem de favorabil, deoarece tendințele de pe piața cărnii arată că românii aleg tot mai des produse premium, preferă carne românească și sunt interesați să afle proveniența acesteia.

Compania reprezintă o afacere de familie cu tradiție antreprenorială și continuă să se dezvolte de șapte decenii.

Grupul de firme Safir este compus din 4 companii, 7 ferme și are un număr de 790 de angajați. Grupul deține facilități proprii pentru prelucrarea cărnii provenite din ferme, cum ar fi un abator, o fabrică de preparate din carne de pui și semipreparate de tip craft, care utilizează condimente 100% naturale.

De asemenea, are propriul sistem de producție de furaje, concentrate, cereale extrudate și soia integrală, o fabrică de făină proteică și o flotă auto pentru distribuție rapidă în întreaga țară.

 

Sursa: Revista Progresiv

Editor: Carmen Munteanu


 

Comentariile sunt închise