Acum câțiva ani, la peste doua decenii de la căderea lui Ceaușescu, studii internaționale introduceau România, țară membră a Uniunii Europene și a NATO, în grupul statelor ce se aflau în mare pericol de criză alimentară. La baza concluziilor experților stăteau prețurile ridicate ale alimentelor, puterea de cumpărare scăzută a populației, sărăcia din multe zone defavorizate, dependența de importuri și fărâmițarea producției agricole autohtone.
Dar ce este de facut pentru a ameliora o astfel de situație? Care sunt ingredientele unei relații de succes între antreprenori și bănci pentru ca România să-și valorifice potențialul său agroalimentar? Eu văd 5 ingrediente și despre acestea voi vorbi foarte succint astăzi.
-
Înțelegerea realităților de pe teren și identificarea de soluții plecând de la aceste realități
Vă propun să începem cu câteva cifre. Din cele 632 de mii IMMuri din România, numai 12 mii (2% din total) pot fi creditate. Din cele 12.000 de firme bancabile, CEC Bank finanțează 11.000. Peste 30% din portofoliul total de credite al bancii este alocat sectorului agroalimentar. Acest sector este deci pentru banca noastră o prioritate strategică. CEC Bank cunoaște bine nevoile financiare ale sectorului agro-alimentar, iar companiile din sectorul agro-alimentar pot găsi la noi în momentul de față toate produsele și serviciile bancare de care au nevoie.
România are a 6-a suprafață agricolă a Uniunii Europene. Această suprafaţă agricolă poate hrăni o populație de patru ori mai mare decât o avem acum. Dar productivitatea agricolă a țării noastre se situează la 30% față de nivelul european. Avem un grad mare de polarizare între producătorii agricoli. Fermele mari și mijlocii sunt doar 7% din numărul total, dar dețin 70% din suprafața agricolă.
Ce am descoperit ca bancher pe teren?
- în multe cazuri, viața companiei este amestecată cu viața personală a proprietarilor acesteia (în agricultură, de exemplu, în cadrul aceleași afaceri familiale, utilajele apar în gestiunea unei societăți comerciale, iar terenul și ferma de animale, ce generează cash consistent, apar în proprietatea persoanelor fizice. Astfel, pentru o banca este dificil să urmărească cum circulă banii.);
- fărâmițarea proprietăților de terenuri agricole, terenurile cu multe probleme juridice sau de înregistrare la cadastru, cât și lipsa unei dorințe ferme din partea proprietarilor de a vinde, determină un grad de utilizare scazut al creditelor destinate achiziției de terenuri agricole. În prezent doar 20-30% din suprafețele agricole sunt înregistrate la cadastru;
- majoritatea agricultorilor sunt dependenți de marii distribuitori / integratori, atât pe linie de input-uri (semințe, îngrășăminte, servicii,…) dar și în ceea ce privește desfacerea produselor. Asociațiile de mici agricultori nu par eficiente, pentru ca ele nu sunt organizate pe lanțul valoric și pe o divizare a responsabilităților. Aceste vulnerabilități scad foarte mult profitabilitatea;
- cultura cash-ului persistă la toate nivelurile: plata furnizorilor, plata salariilor, încasări,… Unii clienți înteleg destul de greu faptul că gestiunea cash-ului este o activitate pe cale de dispariție în domeniul bancar;
- în afară de excepțiile din București și câteva mari orașe, nu există cultura serviciilor.
În România, datorită fragmentării foarte mari a terenurilor, peste 50% din subvențiile europene ajung la fermele mijlocii și mari (ce au în exploatare peste 100 ha de teren). Aceste ferme reprezintă aproximativ 1% din totalul fermelor din România. Caracteristicile principale ale agriculturii româneşti au rămas în linii mari aceleaşi ca în perioada de pre-aderare:
- a) pondere ridicată a populației ocupate în agricultură;
- b) slaba reprezentare a unui lanț valoric integrat.
Sumele mari primite de sectorul agricol de la bugetul UE și de la bugetul național au avut un impact nesemnificativ asupra performanțelor tehnice şi economice ale fermelor.
-
Ameliorarea percepției asupra riscului.
Avem din ce în ce mai mulți antreprenori care reusesc în industria agro-alimentară. Dar cu toate acestea, analiștii economici sunt destul de reținuți și consideră industria agro-alimentară din România ca fiind una riscantă. Cu titlu de exemplu, într-o prezentare facută acum câteva luni, COFACE poziționează agricultura în rândul sectoarelor cele mai vulnerabile din România.
Toate rapoartele de evaluare a riscului de țară (Comisia Europeană, Fitch,…) vorbesc despre o degradare generală a climatului de afaceri, chiar daca economia românească a afișat în ultimii ani o dinamică pozitivă fără precedent… Încrederea investitorilor față de România este la stadiul “wait and see” (să vedem ce se mai întamplă). Vedem foarte bine ca această încredere se bazează mai mult pe factori subiectivi, emoționali, decât pe respectarea cu strictețe a unor indicatori macroeconomici. Avem deci nevoie de oameni de stat care să dea dovadă de subtilitatea și credibilitatea necesare pentru recâștigarea acestei încrederi.
-
Oamenii.
Oamenii sunt și vor fi o mare problemă pentru sectorul agroalimentar, ca de altfel pentru întreaga economie a României. 5 milioane de români sunt în străinătate, cei mai mulți dintre ei sunt în perioada activă. Nu se știe câți dintre ei se vor mai întoarce să lucreze în economia românească. Nevoile economiei românești pe termen mediu și lung nu vor mai putea fi acoperite de resursele umane pe care le va da țara noastră. Toate studiile demografice vorbesc despre acest lucru. Pentru a avea pe termen mediu forța de muncă pe care ne-o dorim, va trebui să acceleram procesul de atragere a românilor din străinătate și, mai mult decât atât, să deschidem cât mai repede porțile imigrației. Nu văd alte soluții. În paralel, formare profesională trebuie să rămână o prioritate.
-
Încrederea dintre antreprenori și bancheri.
În mediul de afaceri din România nu există încredere și atunci se creează decalaje între oferta de finanțare a băncilor și cererile efective ale clienților… Sunt astfel multe situații în care investiții ce se amortizează în 10 ani sunt finanțate cu credite având o maturitate de 3-5 ani sau chiar cu linii de credite pe termen scurt (1 an)… Mulți antreprenori utilizează creditele companiei pentru alte nevoi patrimoniale personale…
Aceasta, dar nu numai aceasta, face ca România să se afle în fața unui mare pericol de blocaj financiar. Ultimele statistici arată că lipsa unei discipline financiare solide a făcut ca volumul creditelor comerciale de tip « furnizor » să se dubleze în ultimii ani la peste 300 miliarde de lei, în timp ce creditele bancare au căpătat o dinamică pozitivă doar în ultimele luni. Acum cei mai mari creditori din Economie nu sunt băncile, ci companiile, marii furnizori de produse și servicii. Văd aici un pericol foarte mare, pentru că sunt din ce în ce mai multe companii și instituții publice ce nu respectă termenele de plată.
Instituțiile Statului trebuie să dea dovadă de intransigență aici, impunând printr-o lege foarte dură respectarea termenelor de plată, așa cum se face în țările vestice ale Uniunii Europene de multă vreme.
-
Capitalul.
Este momentul să trecem la o viteză superioară și în sectorul agroalimentar și acest lucru nu este posibil fără implicarea. Statului în capitalul firmelor. Așa cum se face de foarte multe ori și în țările occidentale, cred ca Statul trebuie să-și asume riscul de a deveni acționar în mari companii și start-up-uri din industria agro-alimentară făcând apel la cei mai de succes antreprenori din domeniu și punând accentul pe doua elemente esențiale : integrarea lanțului valoric și concentrarea capitalului, inclusiv prin dezvoltarea sistemului cooperatist, ce este cel mai de succes model de business din acest domeniu din țările vest-europene.
Capitalurile circulă pe Terra precum circulă apa în natură. Așa cum apa urmează legile gravitației și străpunge sau ocolește orice obstacol, tot așa și capitalurile străpung sau ocolesc constrangerile regulatorilor, urmând o singură lege, legea « terenului profitabil ». Cu cât o țară va pune mai multe opreliști profitabilității capitalului și liberei sale circulații, cu atât mai mult capitalul va « ocoli » acea țară. În Era Digitală și a Internetului aceste fenomene s-au accentuat și mai mult. Întrebarea care se pune acum este : Ce țări sau regiuni vor deveni noile « terenuri profitabile » pentru capital?
România trebuie să știe să răspundă la această întrebare. Ce-ar fi să oferim facilități fiscale deosebite oamenilor bogați ce-și domiciliază / repatriază averea în România sau companiilor ce investesc în proiecte din industria agro-alimentară din zone defavorizate?
Astfel de tratamente există și în alte țări membre ale Uniunii Europene, precum Belgia, Olanda, Luxemburg sau Irlanda. Rezultatele sunt extraordinare.
Cred deci că avem nevoie de urgență de construcția unei viziuni naționale cu privire la rolul sectorului agroalimentar în modernizarea economică a României. Iar la baza acestei viziuni trebuie să fie grija pentru clientul final, care trebuie să consume produse de mai bună calitate și mai sănătoase.
Autor – Florin Luca, Economist șef , CEC Bank
Alte articole…
Globalizarea și problemele alimentare
Comentariile sunt închise