Concurență acerbă pe piața livrării de preparate culinare
Livrarea de preparate culinare a devenit rapid o adevărată atât în Europa, cât și peste ocean,
mai ales în SUA și Canada, constituind ”câmpul de bătaie” pentru tot mai numeroase companii rivale, mai mult sau mai puțin cunoscute.
Concurența acerbă între acestea se manifestă atât în materie de preț, cât și în privința strategiilor de marketing puse în operă. În această ordine de idei, frenezia companiilor în a se poziționa cât mai avantajos pe piața globală a acestor produse evidențiază importanța acordată fuziunilor și achizițiilor unor firme rivale deja prezente în ”peisaj”, dar și pompării unor sume de bani semnificative în startups (firme aflate abia la începutul activității, dar considerate ca având un potențial ridicat de dezvoltare – n.a.).
Exemplele în acest sens abundă. Astfel, de pildă, numai în acest an în luna martie,
Uber a cumpărat Careem
– o platformă specializată în livrări de preparate culinare, bazată în Orientul Mijlociu – plătind pentru aceasta 3,1 miliarde USD. ; CEO Dara Khosrowshahi estimează că Uber Eat va genera profituri mai mari decât activitatea de bază a companiei, respectiv aceea de ride-sharing.
În mai 2019 vestea că Amazon urma să fie ”actorul” principal al unei majorări de capital al startup-ului londonez Deliveroo în sumă de 575 milioane USD (despre care am relatat anterior – n.a.) a pus pe jar întreaga industrie. O primă reacție a venit din partea Uber Eat, care a anunțat lansarea în Marea Britanie a unei platforme rivale.
Reacții asemănătoare sunt evidente și în prezent, o serie de negocieri menite să conducă la o notabilă concentrare a capitalului – și, prin aceasta, la consolidarea prezenței pe această piață aflată într-o puternică efervescență – aflându-se în derulare. Astfel la sfârșitul lunii iulie a.c., s-a anunțat că Just Eat și Takeaway.com, două dintre cele mai mari platforme de livrare de preparate culinare din Europa, au convenit să fuzioneze prin absorbția primei de către cea de-a doua firme, capitalizarea noii companii cifrându-se la 11,1 miliarde USD.
Este de menționat că aceasta ar fi a doua oară când Takeaway.com (cu sediul central la Amsterdam) ar intra pe piața britanică.
Prima a avut loc în 2012,, însă fără succesul așteptat, fapt pentru care patru ani mai târziu și-a vândut afacerea firmei Just Eat. Actuala operațiune este importantă pentru ambele părți în condițiile în care, în intervalul septembrie 2018 – iunie 2019, în timp ce acțiunile companiei olandeze au crescut spectaculos, cu 45,8% (ceea ce, între altele, i-a permis acesteia să achiziționeze în decembrie 2018 contra sumei de 1 miliard USD segmentul german al operațiunilor Delivery Hero SE, rivalul său pe piața Germaniei), cele ale Just Eat s-au prăbușit cu 24,9%.
Tendințele de consolidare a pozițiilor din sectorul livrărilor de produse culinare – devenit, în fapt, o adevărată industrie înfloritoare – sunt demonstrate de un alt exemplu grăitor, de astă dată oferit de înțelegerile ”în triunghi” intervenite între trei companii americane specializate în domeniu.
Concernul Square a realizat în trimestrul II din acest an venituri totale de 1,17 miliarde USD, în creștere cu 44% față de aceeași perioadă din 2018. Cu toate acestea, a anunțat vinderea Caviar – segment care se ocupă cu livrarea hranei – către firma DoorDash pentru 410 milioane USD. Square achiziționase Caviar în 2014 pentru 44,3 milioane USD, investind, în același timp, sume importante în alte platforme și startup-uri în scopul sprijinirii integrării și dezvoltării firmei nou-venite în concern. Succesul așteptat nu s-a materializat însă, conducerea Square considerând că, chiar dacă într-o primă fază despărțirea de Caviar ”va durea”, ea va permite concentrarea eforturilor asupra componentelor ”de forță” ale activității concernului, respectiv dezvoltarea vânzărilor de mâncare și băuturi prin rețeaua sa Square for Restaurants.
În ceea ce o privește, firma DoorDash a fost de acord să achiziționeze Caviar,
unul din competitorii săi, ca răspuns la mutațiile care au loc pe piața globală a livrărilor de preparate culinare, unde companiile concurente se grăbesc să se poziționeze cât mai favorabil posibil. Se consideră, astfel, că noua achiziție va genera o serie de plusuri în activitatea DoorDash.
În primul rând, se extinde și diversifică rețeaua de restaurante care furnizează preparatele culinare, ceea ce poate atrage noi clienți, din categorii diverse. Astfel, în timp ce DoorDash efectuează cu precădere livrari de preparate – inclusiv fast food – ale unor lanțuri de restaurante mai ales clienților din zone suburbane, Caviar operează în 15 mari orașe, livrând mâncare de calitate mai înaltă, provenind de la restaurante de clasă superioară.
Totodată, noua achiziție conduce la lărgirea bazei de clienți cu posibilități materiale superioare, interesați în oferta restaurantelor de clasă, precum și creșterea numărului celor care, în funcție de programul propriu și/sau de gusturi, sunt dispuși să penduleze între cele două categorii.
*
Cele de mai sus sunt numai câteva din exemplele care ilustrează ”vâltoarea” de pe piața globală a livrării de preparate culinare. Indiferent de strategiile adoptate, concurența acerbă de pe această piață – evaluată la circa 100 miliarde USD – va continua.
Surse:
- Turner, W. Vergauwen, Takeawaz.com’s Possible Bid for Just Eat Maz Spark Food Fight. Online. https://www.bloomberg.com/news/articles/2019-07-28
- Keyes, Square Breaks $1 Billion in Revenue in Q2 and Announces Caviar Sale. Online. Business Insider Intelligence, 6 august 2019.
- Chitkara, DoorDash Has Agreed to Acquire Delivery Competitor Caviar for $410 million.Online. Business Insider Intelligence, 6 august 2019.
Citește și…
Amazon – mișcare-surpriză în domeniul agribusiness
Meniu pentru orice…tastatură. Studiu european
Comentariile sunt închise