Supraproducție sau superproducție?

 Viitorul sună eco! Despre agricultura ecologică a început să se vorbească cu adevărat în România undeva prin 2000, anul în care a și fost recunoscută oficial. Încet-încet, lumea a prins să se obișnuiască cu principiile care guvernează acest sector aflat încă în căutarea identității. Și chiar dacă teoretic mulți ar spune că stăm bine din punct de vedere al producției – de la cultivarea plantelor, creșterea animalelor și a albinelor, până la prelucrarea produselor agricole vegetale și animale, atât cât există –, realitatea ne arată că mai sunt multe de făcut, în primul rând în ceea ce privește procesarea.

Pentru că dacă nu vom trece de la stadiul de furnizori de materii prime la cel de produse finite există riscul ca agricultorii români să-și piardă interesul pentru acest sistem de producție, cum de altfel se și întâmplă periodic, din cauza cerințelor foarte stricte impuse de organismele de certificare, dar și de diferențele minime de prețuri între convențional și ecologic la anumite produse. Nu în ultimul rând, nici consumatorii nu sunt încă în măsură să impulsioneze dezvoltarea agriculturii ecologice, câtă vreme nu există o educație, o cunoaștere adevărată a beneficiIlor oferite de acest tip de alimentație. Iar atât timp cât se face confuzie între eco, bio și natural, este clar că mai sunt multe de făcut.

Să nu uităm un lucru: agricultura ecologică este singura în stare să schimbe „supraproducția în superproducție” (Ioan Toncea, cercetător) și producţia de „supravieţuire (subzistenţă) în producţie de supervieţuire” (P.P.Papacostea – cercetător). Un avertisment important al cercetătorilor români, mai ales în condițiile schimbărilor climatice.


vezi și…

Mihaela Popa, CEC Bank: Credem cu tărie în capacitatea companiilor românești de a face performanță (Partea I)

Ce așteptări ar trebui să aibă fermierii de la bancă

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată

Mulțumim