#RomâniaFuncționează. Peste 1000 de oameni lucrează, alți 400 stau
Tudor Neculoiu, conducătorul Sergiana din Brașov, este un alt tip de integrator. Împărțit între activitatea care îi merge bine și închiderile complete, aleargă ca toți antreprenorii români ai zilei de azi, încercând să gasească soluții și să contrabalanseze nebunia neașteptată a acestei crize.
Fermele-i merg, chiar dacă nu la turație 100%. Magazinele îl ajută să aibă acces la cash imediat.
Pe de altă parte, cele 10 resaturante cu venituri spectaculoase, de mare succes în Transilvania, s-au închis și i-au tăiat sursele cele mai lichide.
Cei peste 1000 de oameni care lucrează trebuiesc balansați permanent. Îl ajută în reglajele financiare și fata cea mică, care, după universitatea în Austria și mai mulți ani la Deloitte Romania, a venit la firmele familiei să crească împreună.
Fiica cea mare este directorul general al lanțului de restaurante și saloane de evenimente și resimte din plin stresul opririi activității. Soțul ei este directorul comercial alături de ea, și acest cuplu tânăr învață suferința din plin. Au de dat explicații și de ținut aproape 400 de oameni care trăiesc doar din ajutoare de șomaj și nu au perspectiva clară de muncă și viitor. Dură lecție!
Partea plină a paharului, mia de oameni care lucrează, susține perspectiva și permite părții goale a paharului, cei 400 de oameni de la restaurante și evenimente, să spere.
O să vedeți în părțile care urmează ce supărat este Tudor Neculoiu pe cât de prost este protejat antreprenorul român și produsele românești. Iar experiența pe care o are pare să-i dea dreptate.
Editat Bogdan Popovici
Editare online Marina Popovici
Comentariile sunt închise