Povestea văduvei care a avut succes după decesul prematur al soțului ei
Recunoscută după eticheta galben-aurie, o sticlă de Veuve Clicquot este greu de ignorat. În 2012, a fost al doilea cel mai vândut brand de șampanie din lume, cu 1.474.000 cutii de câte nouă litri vândute în întreaga lume. Dar Veuve Clicquot nu a avut mereu succes: dacă nu existau efortul unei minți de business din secolul 19, șampania nici nu exista. Acea minte remarcabilă aparținea văduvei eponime (veuve în franceză) Clicquot, una dintre primele femei de afaceri internaționale, care și-a adus vinul de la un pas de distrugere la piața șampaniei moderne.
Văduva Clicquot, Barbe-Nicole Posardin a fost fiica unui bogat industrialist de textile din Reims, Franța. Născută în perioada Revoluției Franceze, copilăria lui Barbe-Nicole Posardin a fost grav influențată de înclinările politice ale tatălui ei, Ponce Jean Nicolas Philippe Ponsardin, care a trecut de la monarhist la Jacobin pentru că Revoluția era împotriva monarhiei. Din cauza politicii lui agitate, familia Posardin a scăpat relativ nevătămata, o raritate pentru o familie burgheză bogată.
La vârsta de 21 de ani, Barbe-Nicole Posardin s-a casatorit cu François Clicquot, unicul fiu al partenerului de afaceri al tatălui sau. Căsătoria era asemănătoare cu o căsătorie aranjată, un contract de afaceri conceput de doi lideri industriali din micul oraș Reims.
François era un tânăr cu mari aspirații: în loc să preia afacerea de textile a tatălui său, așa cum își dorea tatăl lui, François era interesat să investească în mica afacere de vin a familiei. Deși a fost inventat vinul spumant, regiunea Champagne era faimoasă pentru vinul alb, dar Philippe Clicquot nu ar fi avut nici o intenție sp își extindă afacerea cu vin, însă François avea alte planuri.
Pentru că tatăl lui nu l-a susținut în afacerea cu vin, acesta nu considera ca fiind un efort profitabil, François și tânăra lui soție, Barbe-Nicole Posardin au învatat industria singuri.
În anul 1805, dupa 6 ani de căsătorie, François s-a îmbolnăvit dintr-o dată, având febră, iar după 12 ani a murit de febra tifoidă. Afacerea cu vin aproape ajunsese la colaps, fapt preconizat de către tatăl sau, și care s-a dovedit a fi corect, astfel Philippe s-a decis să închidă afacerea.
Barbe-Nicole avea alte planuri și s-a apropiat de socrul ei cu o propunere îndrăzneață.
„Barbe-Nicole se duce la socrul ei și spune:
„Aș vrea să-mi risc moștenirea, aș dori să investești echivalentul unui milion de dolari în mine pentru a conduce această afacere a vinului.
Și el spune Da, explică Tilar Mazzeo, autorul Veuve Clicquot. „Este surprinzător faptul că a investit intr-o femeie care nu are pregătire în afaceri. Philippe Clicquot nu a fost prostit. El a înțeles cât de inteligentă era fiica lui”.
Văduva Cicquot a fost trimisă în ucenicie cu binecunoscutul vinicultor, Alexandre Fourneaux, iar după patru ani afacerea tot nu a crescut. Atunci a cerut pentru a doua oară bani socrului său și a decis ca șampania ei sa fie vândută pe piața rusă, care la sfârșitul războaielor napoleonene era însetată de șampanie.
La scurt timp după ce șampania ei a debutat în Rusia, țarul Alexandru I a anunțat că este singura bautura pe care o va bea. Cuvântul preferințelor sale s-a răspândit în toată curtea rusă, care nu era adeptă la marketingul internațional.
Deodată, cererea pentru șampanie a crescut atât de mult, încât producătorul era îngrijorat că nu va putea să onoreze toate comenzile.
Producția de șampanie, la acea vreme, era o afacere incredibil de obositoare și irositoare, iar Barbe-Nicole și-a dat seama că va avea nevoie să îmbunătățească procesul, dacă va fi continua să aibă cerere din ce în ce mai mare.
În loc să transfere vinul din sticlă în sticlă pentru a-l separa de drojdia sa, așa cum era vechiul proces de producție a șampaniei, ea a conceput o metodă care să mențină vinul în aceeași sticlă, dar să depună drojdia agitând ușor vinul.
Sticlele au fost întoarse cu susul în jos și răsucite, determinând adunarea drojdiei în gâtul sticlei. Această metodă, cunoscută sub numele de remuage, este încă folosită de producătorii de șampanie moderni.
Sursa: Smithsonian Magazine
Articol editat de Alexandra Pașa
Vezi și …
Vinul și literatura – mână în mână pentru promovarea culturii spaniole
Comentariile sunt închise