La Villa, Arcul de Triumf al gastronomiei franceze (Partea 3)
Tot bătând drumul între Franța și România, după câțiva ani, Mihai Focșa și-a dat seama că-i lipsește ceva fără de care nu poate să trăiască așa cum era obișnuit și își dorea, de altfel: mâncarea bună, cu gust și adevărată. N-a trecut mult timp și a apărut La Villa, o locație exclusivistă, situată în zona Arcului de Triumf din București, foarte cunoscută și apreciată după anii 2000, lăsată pe mâna lui chef Lionel Giraud (fiul celebrului Claude Giraud, unul dintre cei mai cunoscuți chefi din Hexagon) din Narbonne, un tânăr care la 22 de ani avea deja o stea Michelin. Un artist desăvârșit, pentru care imaginația chiar n-are nicio limită.
De numele lui se leagă celebrul desert „Vis de copilărie“, creat special pentru ziua de naștere a Regelui Mihai, sărbătorită în 2002, în restaurantul La Villa. Un desert care a rezistat timpului și vremurilor, regăsindu-se și astăzi în meniul restaurantului La Cave (urmașul actual al La Villa) situat în cartierul Militari din Capitală.
„Primul restaurant, l-am făcut pentru că veneam din ce în ce mai des la București și se mânca prost, a fost mai mult pentru mine, să fiu cinstit. Lionel Giraud s-a ocupat la început de el, apoi a trebuit să se întoarcă în Franța ca să-și ajute tatăl – Claude Giraud, cel mai tânăr chef care a obținut o stea Michelin. Am lucrat câțiva ani cu el, apoi i-am cumpărat restaurantul”, povestește Focșa.
Este vorba de „La Table de Saint-Crescent” din Narbonne (Aude), un restaurant cu o stea Michelin, unde cei doi Giraud, tată și fiu, au dus gastronomia franceză la rang de artă.
vezi și…
Mihai Focșa: „În IT, doar rezutatul contează. Este bun sau nu, ca și mâncarea!” (Partea 1)
Comentariile sunt închise