Organizarea și politicile publice pentru 2021, în atenția MADR

Traversăm un an greu, un an în care nu avem producție, dar avem prețuri mari, un an în care nu reușești să înțelegi de ce după ce susții un program Tomata cu o valoare mare importurile de tomate cresc. Este momentul să fim realiști, să găsim soluții coercitive, stimulative după caz să identificăm problemele aplicate greșit, să sprijinim investițiile, performanța, modelele de succes, asocierea.

Am parcurs o perioadă plină de îngrădiri în care cei care au un aport la bugetul statului sunt  descurajați, sunt împinși într-o concurență neloială cu cei ce primesc nejustificat, doar de dragul succesului în alegeri.

Aplicăm măsura 21-sprijin covid-19 pentru 66 mii cereri în sectorul legume, fructe, cartofi – sprijin pe exploatație, creând inechitate, discriminare față de sectoare unde se aplică pe suprafață sau cap de animal.

Există interes în construcția de spații protejate pentru culturi de legume, în principal sere. Se aplică un sistem, numărul de SO-uri care identifică ferme mari unde procentul de fonduri nerambursabile este mic (30%) sau criteriile și punctajul descurajante. Propunem eliminarea acestei condiții.

De ce un producător care are o suprafață pe care produce profesional, calitativ, este prezent permanent în piață, plătește taxe, impozite, amenzi nu mai poate construi un ha sau mai multe, pe motivul că este mare? Următorii doi ani, așa ziși ani de tranziție, crează o perioadă nedefinită încă ca volume, valori, aport.

Oare nu trebuia la acest moment să știm ce avem de facut, să putem să adaptăm posibilitățile?

Nu există până în acest moment o definire și afișare pentru politicile publice pe care MADR le va practica în 2021.

Este perioada în care producatorul pregătește, lansează producția anului următor. Ori, nu se știe nimic, producătorul aflându-se în haos.

S-a tot vorbit despre programul de guvernare, despre o organizare la nivel de țară, despre 8 sau 10 depozite mari, zonale, susținute de centre de achiziție, preluare, apropiere de producător în ceea ce privește stimularea și siguranța vânzării produselor.

Se pare că se și pregatește un act normativ, banii necesari, dar nu avem conturată gândirea, nu creem dezbateri să nu greșim, nu am ales încă modelul spaniol sau francez al activitatii de gross.

Timpul aleargă și din nou scăpăm nișa favorabilă creată pentru stimularea produsului românesc. Oare nu este momentul unui efort de mobilizare a profesioniștilor, a experienței pentru a crea un drum bun și sigur?

OINP Legume-Fructe este dispusă și pregatită cu specialiștii din sector să contribuie la un proiect pe medie durata, care să aibă continuitate indiferent de culoarea politică, să rezolvam problemele de care tot vorbim.

Poate MADR reușește să notifice corect la Comisia pentru Agricultura Europeană valoarea sprijinului cuplat pentru anul 2020 spre a nu se mai întampla ce s-a întamplat pentru anul 2019 când sumele au fost mult diminuate creând pericolul abandonului.

Aurel Tănase Autor: Aurel Tănase, Director General, Organizația Interprofesională Națională Prodcom Legume – Fructe

 

Vezi și…

România poate: Legume românești tot anul!

 

Comentariile sunt închise